Telenovela noastra cea de toate zilele

Acum 10 ani a scris un viitor ziarist la vremea respectiva un articol trimis revistei Ecran Magazin din Brasov , revista care s-a desfiintat in 2002 din nefericire pentru ca a fost prima revista pe care am citit-o , cred ca aveam vreo 14 -15 ani la vremea respectiva, din revista respectiva am aflat de artisti cu nume mari din ziua de azi de exemplu: Robbie Williams , Spice Girls , Take That dar si debutul unor artisti romani precum Talisman , Paula Seling , Mihai Traistariu care afirma ca a fost prima revista care a scris un articol despre el si ca nu va uita niciodata acest lucru , apropo sper sa isi aminteasca ce a spus la vremea respectiva. Din colectivul acelei reviste stiu ca Tatiana Solomon care lucra la subredactia din Bucuresti acum lucreaza la cel mai mare tabloid din Romania si anume la Libertatea in rest nu se mai stie nimic de Dan Manolachescu sau de Horia C Deliu care avea o rubrica in acea revista , si anume tinea legatura cu cititorii un fel de forum in vremurile noastre :). Imi este dor de acele vremuri si as da orice sa le pot recupera , dar din pacate nu mai putem intoarce timpul :((.Are Paula Seling o piesa tare frumoasa Timpul :"De-as putea cumva intoarce timpul[...]["De-as putea sa dau timpul inapoi.."]. Dar gata cu nostalgiile si sa trecem la subiect. A aparut azi un articol in evenimentul zilei legat de telenovele si mi-am adus aminte de articolul scris de acel domn Cristian Mateescu intitulat "Telenovela Noastra cea de toate zilele pe care as dori sa il public la mine pe blog.Iata articolul respectiv:

"Ca ne-am obisnuit dupa 1989 sa “inghitim “ tot mai multe produse din import este un lucru evident si aproape un mod de viata . Lucrul acesta nu ar fi la prima vedere , un lucru chiar atat de rau , insa daca prin acesta fie inlocuim unele din valorile proprii , fie asmilam orice , chiar si nonvalorile , situatia se schimba in mod radical.
Un fenomen interesant a carui ascensiune si impact merita sa fie analizate , este intrarea pe piata audiovizualului din Romania a serialului de televiziune sud-american , cunoscut indeobste sub denumirea de “telenovela “. Subiectul merita toata atentia , nu pentru o pretinsa importanta in sine , ci pentru valoarea sa artistica si mesajul transmis.
Inceputa inca inainte de 1989 de Televiziunea Romana cu serialul “Sclava Isaura “ , difuzarea telenovelei a luat amploare dupa revolutie , o data cu aparitia posturilor de televiziune private , creandu-se o adevarata intrecere pentru a monopoliza genul si a castiga cat mai multi telespectatori . Asa incat , astazi, acest gen de film a devenit o adevarata moda fara de care viata nu mai este de conceput , iar orele de extaz in fata Zeului Televizor nu-si mai afla rostul. Nu se stie inca motivul pentru care mai-marii televiziunilor au preferat ca acest fel de creatie sa “umple “programele posturilor cu pricina , dar banuim ca unul ar fi preturile relativ modeste , iar altul este posibilitatea de a castiga un public telespectator aparte , mai ales din reprezentanti ai varstelor a doua si a treia , dar si mai tineri , in general oameni cu sensibilitate dar fara prea mari pretentii culturale , care au vazut in noul gen o reactualizare a romantismului pe care-l credeau pierdut la noua generatie . O observare atenta a acestor filme ne obliga la cateva reflectii. Departe de a crea stari sufletesti si atitudini prin mesaj si impresie artistica , ori destindere si bunavoie prin mijloace comice , de a infatisa vieti si destine plauzibile , telenovelele se inscriu in categoria acelor soi de “dulcegarii” cinematografice sarace in continut , fade in spirit si vicioase in forma . Construite dupa anumite tipare , ele trateaza intotdeauna destine adesea neverosimile ale unor oameni pe care nu-i poti intalni nicaieri , a caror desfurare este prelungita pana peste marginile rabdarii telespectatorului , in miezul careia se afla intr-o lupta permanenta , ca intr-un joc de-a soarecele si pisica , doua tabere ireconcliabile – absolut bunii si absolut raii. Iar ca o solutie pentru necazurile si frustrarile situatiei , se invoca dragostea , acel “amor” latino-american , prost inteles si redat fals , care ne vine in suflet ca o manusa stramta : asta in cazul in care intriga intregului film nu este chiar sageata micului Cupidon……
Nu as fi as fi avut nimic impotriva acestui soi de “facaturi cinematografice , ba chiar le-as fi tratat ca pana acum cu indiferenta daca nu ar fi aparut un nou post de televiziune , lansat cu mare tam-tam , cu o impulsiva publicitate, care isi propune sa faca din telenovela o emblema a sa , un tel suprem. Si pe drept cuvant , ma tot intreb unde or fi gasit valoarea acestor filme care, mie , de vreo sapte ani incoace , imi scapa ? Oare in in monotonia dilalogurilor ? In stupizenia cu care personajele reusesc sa descurce intotdeauna situatii evident simple apeland la modalitati ocolitoare? Unde mai pui ca toate abunda in fapte imorale : minciuni, infidelitati, rautate, delatiuni, inscenari imfame, care se petrec intr-un mod neverosimil pentru o lume normala !Iar peste toate acestea se asterne o platitudine generala , cand cu lipsa , cand cu excesiva expresivitate artistica ce frizeaza grotescul , un joc de scena ostentativ prin gesturi , mimica si cuvant. Ori aceasta alegere a fost facuta numai pentru a inrobi omul care asteapta in fiecare zi, la ora programata, o rezolvare ce nu mai vine si care il pune pe ganduri la serviciu, in metrou, la piata, ori pe unde nevoia il mai duce? Nimic, nici o replica, nici un gest nu poate sa “scape” o vaga anticipare a unei posibile modificari de situatie, imediat urmatoare. Tot timpul intriga se incurca si descurca, pentru ca imediat apoi sa se incalceasca , dar mai tare, se intinde si se incovoaie, ocoleste situatia si se intoarce, iar cand credeam ca am scapat-o printe degete, prin intermediul nu-stiu-caror forte oculte revine si se frange in fata noastra sub greutatea propriei nulitati. Iar atunci iese la iveala deznodamantul, care repede-repede, in contrast cu ceea ce fusese pana acum, de parca ar fi un client intarziat in localul ce tocmai se inchide.
Deznodamantul, care trebuie sa fie cheia prin care se dezvaluie esenta mesajului artistic al unui film, are in cazul telenovelei un destin care, fara prea multe greutate, poate fi anticipat, nu dintr-o logica a succesiunii evenimentelor, ci dintr-o viziune simplista. Intotdeauna biruinta binelui asupra raului ne este oferita pe” tava”, fara sa ni se solicite nici cel mai vag process de reflectie, fara a lasa in constiinta noastra o cat de marunta influenta. Absolut toate serialele difuzate pana acum sufera de acest sindrom al “finaluilor identice in forma “ , in care cei buni si slabi ii inving pe cei rai si puternici, in care situatiile incalcite se rezolva intr-un mod care incepe a fi dorit de catre telespectator inca din prima jumatate a serialului.
Iar noi, cu sufletul la gura si privirea pierduta, mirati de un asa final “fasait” , multumim lui Dumnezeu ca am scapat cu inima intreaga, dar ne pregatim: urmeaza un nou serial!
CRISTIAN MATEESCU